Toată lumea are un capitol pe care nu îl va citi cu voce tare!
Suflet încuiat!
Am iubit mulți oameni și mi-am deschis larg ușile sufletului ca să-i invit înăuntru. I-am așteptat în prag și i-am îndemnat cu bunăvoință să-mi pășească în suflet. Unii dintre ei au ezitat sau m-au refuzat politicos, pe când alții au pășit fără ezitare cu tălpile bocancilor pline de noroi. Mi-au murdărit sufletul și au ieșit pe ușa din spate, fiindcă la ușa din față îi așteptam eu, cerându-le explicații. Pe mulți m-am obosit să-i întreb unde pleacă, cât de mult vor sta și când se vor întoarce deși știam prea bine răspunsul; aceia nu s-au mai întors niciodată.
Unii spun despre cei care rămân singuri că sunt curajoși să fie fericiți fără altcineva în viața lor. Eu cred că mai curajoși sunt cei care-și deschid sufletul. Te-ai gândit vreodată de cât de mult curaj e nevoie să-ți deschizi ușile sufletului și să lași pe cineva să pătrundă înăuntru? Eu mă cutremur numai când mă gândesc la urmele de noroi pe care le poate lăsa un om în sufletul altuia pe care l-a primit cu încredere și bunăvoință în viața lui.
Eu am fost poate prea curajos. Am primit străini în sufletul meu, ba chiar le-am oferit locuri de cinste și în final am fost înjunghiat pe la spate. Și oare nu doare mai tare să fii înjunghiat decât să fii singur?
Mie mi-au trebuit prea mulți ani să înțeleg că există durere mai aprigă decât însăși singurătatea. Astăzi, celor care vor să-mi intre în suflet, le cer "actele" la control și sunt neînduplecat cu cei care mi-au trecut deja prin suflet, dar au ales să plece. Pe ei nu-i las să revină!
Unii cred că sunt rece și că nu știu să iert. Eu mă comport așa pentru că am învățat că oamenii care te iubesc cu adevărat nu sunt cei care se întorc la tine, ci cei care nu au plecat niciodată. Cei care mi-au atins deja sufletul cu mâinile murdare de alte iubiri, de răutate, gelozie sau invidie sunt cei care nu-l vor mai atinge niciodată din nou. Și nu pentru că poate nu ar vrea să se întoarcă, ci pentru că nu le voi mai da ocazia să o facă.
Sursa: "Un Anonim"

Comentarii
Trimiteți un comentariu