Peripeții ale copilăriei!

Se pare ca poveștile nu se termina,amintirile copilăriei trăiesc odată cu noi...

   Da,undeva prin '99,când ma gândesc la acești ani,simt ca a trecut o veșnicie,dar când ma gândesc la copilărie și închid ochii,simt ca toate s-au petrecut ieri.Cu toții simțim asta...indiferent de anii în care am copilarit.

 Povestea mea începe undeva pe la vârsta de 12 ani,o zi de vara frumoasa și însorită..

  Pe vremuri ,părinții nu ne lăsau foarte mult afara și ca oricare copil aveam reguli.

  Bineînțeles toate spre binele nostru,chemarea acasă de către părinți,nu se făcea pe atunci la telefon..deoarece majoritatea dețineau telefon fix și atât..se făcea la ..geam:))(dacă erai în spatele sau în fata blocului și depășeai ora de intrare în casa ,mamele noastre ieșeau la geam strigând după noi,sau arătând semnul păcii:)) "pumnul".

   În acea dimineață am cerut voie mamei sa ies la joaca,mama ca de obicei aceleași sfaturi parintesti: ai grija cu cine te joci,nu vorbi cu străini,nu te urca în copaci,nu te certa cu nimeni,nu fa aia,nu fa ailaltă,etc.

   Deh,la cate reguli de fapt sfaturi îmi insira,dacă țineam minte 2 era bine:))..

   Bun,am ieșit intr-un final,locuind undeva în oraș,mai pe lângă o periferie curata și frumoasa,la vreo 10 minute distanta de bloc se aflau liniile de tren,un parc,lumea și în ziua de azi merge la grătare acolo,pomi fructiferi [...]M-am gândit eu asa,sa dau o fuga pana "la linie"(asa o denumeam noi copii,zona)..în ziua respectiva singura.

  Am ajuns acolo cu un scop bine definit,ta na nana na:)),sa culeg pere din copaci.

  Dar cum mama mi-a spus sa nu ma urc în copaci,nu a menționat sa nu arunc eu, cu diferite lemne,crengi,pietre:)) sa pot manca din perele coapte.

  Am că m-am uitat eu prin preajma și am găsit câteva lemne și crengi (probabil folosite de copiii mai mari pentru același scop) și...o cărămidă. Descrierea cărămizii,dreptunghiulara,rosie:)) nici grea nici ușoară dar cat sa își facă "datoria":)).

   După nenumăratele esecuri ( :)) puterea unui copil de 12 ani)am hotărât sa arunc, ultima încercare cu superba cărămidă. 

  Eh,dragii mei...ghiciți ce?Da am aruncat-o:)),în timp ce stăteam gura casca,a căzut o para și..cărămida...fix în frunte :)).

  Unde pui ca nu am simțit nimic,în afara faptului ca am văzut negru în fata ochilor și lesinasem (cred)...Când m-am ridicat de jos,simțisem ceva umed pe frunte,și m-am șters cu tricoul meu alb...devenind un model mișto de rosu:)),speriata am luat para (al naibii ca nu as fi lăsat-o,eh ..am suferit pentru ea:)) nu m-am dus direct acasă,de frica sa nu ma certe părinții..(copil copac ce eram),asa ca m-am dus la o curte unde locuia un amic de-al tatălui meu sa ii povestesc ce s-a întâmplat. 

  Ala..mai dobitoc :)) ,a încercat sa ma liniștească ,neavând experienta cu copiii,m-a lăsat sa culeg mere din gradina sa ( :))) vai mor când ma gândesc:))),ce dobitoc)..

  Eu..mi-am umplut tricoul de mere și am plecat acasă uitand complet de ...Capul spart:)).

  Nu va zic,când am intrat în casa,mama a avut un soc saraca:))...copilul plin de sânge pe frunte,pe tricou,cu merele în tricou și cu para!!!!!...

   Părinții cu siguranță va imaginați..

 Eh...au trecut ani de atunci,cicatricea tot acolo în frunte a rămas,amintirile tot în suflet le trăiesc...dar..nici nu am mâncat nenorocita aia de para:)).

  Ce frumos,amintiri din copilărie,cei mai frumoși ani,sa nu uitam de copilul din noi,am avut și bune și rele,dar pot zice ca ma bucur de toate întâmplările frumoase bineînțeles:)))...

   Sper ca v-ati amuzat puțin și v-ati adus aminte puțin și voi de peripețiile voastre.

    Dacă aveți povesti ce le doriți publicate,va rog sa ma anunțați pe pagina oficiala "1000 de Povesti " de pe Facebook,sau luați legătura printr-un comentariu cu mine.

   Țin sa menționez ca majoritatea poveștilor ce le găsiți pe pagina și blog,sunt reale,relatate de persoane cu și fără identitate.(La alegere).

Sursa: #1000dePovesti

Pagina de Facebook: 1000 de Povesti